Știi vorba aceea, nimic nu va mai fi la fel? Nici măcar tu? De câte ori ți-ai dorit să te întorci într-un anumit moment în viața ta pentru a putea schimba ceva ce nu a ieșit tocmai cum ți-ai dorit? Dacă ai avea o mașină a timpului la dispoziție, ai avea totuși curaj să faci asta?

Mie mi-a fost greu să accept că nu voi mai fi vreodată la fel și cred că, de fapt, ce a fost mai greu, a fost să accept că nu îmi doresc să mai fiu la fel.  Bătătorim de-a lungul vieții aceleași drumuri, facem aceleași alegeri pentru că avem un anumit pattern al simțurilor adânc împământenit în subconștient. Și atunci când hrănești același cireș  zi de zi nu ai cum să te aștepți ca, el să îți dea la un moment dat vișine. Acesta e și motivul pentru care majoritatea oamenilor trăiesc aceleași experiențe, fără măcar să conștientizeze asta. Și nu e vorba doar de experiențele în sine, ci de cum îi fac acestea să se simtă. Și trăiesc același lucru la infinit nu pentru că nu au capacitatea de a face lucrurile altfel, ci pentru că acel tip de comportament e un reflex condiționat de experiențele prin care persoana respectivă a tot trecut.

Imaginați-vă că timp de 30 de ani, ați putut să simțiți  un singur sentiment predominat, tristețe spre exemplu. Practic, corpul a simțit aceleași substanțe chimice care au definit acel sentiment. Corpul a trăit într-o stare în care s-a obișnuit, fără să își dorescă neapărat asta, doar că așa a fost învățat. Așa că cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru tine este să îți dorești să nu mai fii cine ai fost. Citeam recent într-o carte că al nostru corp devine dependent de acea emoție pe care a tot trait-o în același mod în care devine dependent de droguri. Și că încercarea de a transforma acel pattern/ tipar emoțional seamănă cu starea de sevraj.

Am conștientizat că de aici vin și toate încercările mele de a încuraja oamenii să vadă tot ce au mai frumos în ei, indiferent de cât de dificilă a fost viața lor la un moment dat, sau oricât de mult ar crede ei că nu sunt suficient de buni. Am crezut că acest fel al meu de a vedea tot ce e mai bun în oameni e un defect. Până când am realizat că de fapt ce simțeam să fac este să schimb un pattern emoțional de tristețe, greutate și victimizare, pe care și eu la rândul meu, îl trăiam. Sigur și voi ați auzit în jur toate poveștile despre viața grea de pe vremea lui Ceaușescu, când nu aveai acces la atât de multe pe cât avem azi. Chiar ascultam zilele trecute “discursul” deja celebru al generațiilor trecute: a fost greu, mă mamă. Nu aveam câte aveți voi azi. Eram mulți copii. Stăteam la cozi să luăm de mâncare. Vă sună cunoscut? Cum ar putea aceste generații să trăiască acum bucurie, când ei au trăit o viață întreagă pe un așa pattern? Tu nu te-ai săturat să auzi că viața în România e grea? Te-ai gândit că depinde doar de tine să schimbi asta? E suficient ca o singură persoană dintr-o familie să înceapă această schimbare, pentru ca generațiile viitoare să trăiască o viață mai bună, mai ușoară și mai cu sens. Poți fi tu acea persoană.

Dacă ani de zile ai fost fidel sentimentelor negative, acestea au creat o stare instinctivă de a fi. Atât de mulți oameni vor să trăiască altfel, însă le este atât de greu să facă asta pentru că sunt prezenți în amintirea trecută a ceea ce simt ei că sunt. Rămânând în acest cerc reușești doar să creezi mai mult trecut, pentru că trăiești în mod repetat aceleași emoții cu care te-ai obișnuit. Însă vestea bună e că așa cum emoțiile negative pot fi absorbite în subconștient și trăite la infinit, așa se poate face și cu cele pozitive.

Și da, chiar se poate.  Nu pot să îți promit că se va întâmpla cât ai clipi, dar pot să îți promit că vei vedea viața cu alți ochi. Ești dispusă să îți dai o șansă? Scrie-mi în comentarii și putem programa o sesiune gratuită în care să îmi spui povestea ta. Ori scrie-mi la contact@andreeanegoita.ro sau într-un mesaj privat. Pentru că și tu contezi. Vrei și tu să îți fie bine? Îndrăznește.