Unul din punctele mele forte, care mă clasează în zona de geniu, atunci când îl pun la treabă, este să fiu în serviciul celor din jur (al tău care e?). În engleză îi spune service. Nu am găsit o traducere exactă. Însă pe termen lung, riscul utilizării punctelor forte la capacitate maximă, zi de zi, este să mă secătuiască de energie. Vorba aceea, nu ai cum să dai din prea gol.

În una din sesiunile de coaching de zilele trecute, unde eu eram coachee, am realizat că prin prisma acestui punct forte, mintea mea gândește și caută constant persoana sau întâmplarea în serviciul căreia să fiu. Cum se traduce asta la nivel emoțional? Vine cu multă presiune, care se duce din frică, în anxietate, în îngrijorare și în cele din urmă, în copleșeală.

Soluția? Mult lucru cu sine, prezență mintală și emoțională. Adică ce descriu specialiștii în inteligență emoțională ca fiind conștientizare de sine.

Asta a funcționat și pentru mine, împreună cu toate lecțiile integrate de-a lungul timpului. Una din cele mai importante a fost să învăț să stau cu disconfortul, care apare adesea în relațiile formale de coaching. (Tu cum stai cu disconfortul?) Apare în primul rând la nivel emoțional. Într-un astfel de proces, care e de multe ori foarte profund, apar emoții grele. Clientul poate simți confuzie, indignare, dezamăgire, curaj, libertate, bucurie, neputință. Practic emoții din spectre diferite, poate chiar în același timp. Și da, emoțiile tolerabile și mai puțin tolerabile, pot coexista.

Însă ce te faci, dacă tu, ca și coach nu ai capacitatea (învățată, de altfel), să stai cu necunoscutul, cu disconfortul? De cele mai multe ori, clientul nu știe ce simte în momentul în care simte. Și tu îi citești deznădejdea, confuzia, pentru că tu ai fost special antrenat să recunoști semnalele. Tot ce poți să faci este să taci, având încredere deplină că omul din fața ta își va găsi resursele și răspunsurile de care are nevoie, în momentul în care este pregătit să le primească.

Există o metaforă tare frumoasă care oglindește acest proces. Transformarea fluturilor. Ei există inițial într-un cocon. Dacă ar fi să privim procesul de transformare în fluture, am putea observa că acest proces e tare anevoios și pare că vine cu multă luptă interioară. Însă această luptă îl ajută pe fluture să își formeze aripile și să dobândească toate resursele de care are nevoie, pentru a ajunge la capacitate maximă, în propriul procesul lui de evoluție. Dacă omul ar interveni și ar tăia mai devreme coconul pentru a ajuta fluturele să iasă, trupul lui ar fi slab și nepregătit. Nu ar avea dezvoltată cea mai importantă resursă a lui – aripile. Nu ar putea așadar nicicum să zboare și și-ar petrece tot restul vieții târându-se.

Exact așa se întâmplă și în creșterea din coaching. Oricât de greu mi-ar fi să nu ajut, căci îmi vine natural dintr-o zonă de puncte forte, știu că dacă o fac, mai rău fac. Și mai știu că nu este etic. Eu pot să am răspunsurile, însă datoria mea este să îi ofer spațiu coachee-ului să și le găsească singur.

Nu cred că știm să stăm cu confuzia. Nici eu nu știam. Mai am momente în care încă mă surprind că învăț. Mintea noastră confundă adesea claritatea cu certitudinea și previzibilul cu controlul.

Cum te poate ajuta tot ce ai citit? Să vezi că și tu poți altfel. Acum câțiva ani, înainte de a intra în procesul de dezvoltare personală, aveam zero capacitate de a sta cu disconfortul și necunoscutul. Trebuia să mă asigur în permanență că știu ce se întâmplă în proiectele în care eram implicată, să fiu definiția proactivității. Să ofer ajutor constant, să caut soluții la probleme care nici măcar nu existau :D.

Fast forward, mulți ani mai târziu, am înțeles că tăcerea poate fi mult mai de ajutor decât un sfat. Tăcerea îl va ghida pe celălalt să stea în procesul lui, să ceară ajutor când și cât are nevoie. E tare greu să faci asta, pentru că vine cu sentimentul că nu faci destul. Mai ales când ai service ca punct forte. Cu atât mai mult în profesiile de azi, când ni se cere în permanență să fim top performeri.

Cred că suntem aici pe pământ să ne susținem spațiul de creștere, să ne oferim, într-o societate încărcată de prea mult, mai puțin. Să ne oferim tăcere emoțională. Nu suntem aici să convingem pe nimeni, de nimic. Și nici să intervenim cu bocancii în procesul de devenire al ipostazei tale de fluture.

Tu cum ai de gând să folosești tăcerea astăzi?