Au fost multe momente în viața mea când m-am întrebat dacă eu sunt singura femeie pe lumea asta care duce cu ea povestea greutății, a neputinței și a vinovăției.
Oare ai trecut și tu prin asta? Să simți că viața nu ar trebui să doară și totuși să nu știi ce să faci să ieși de acolo?

Eu am simțit asta de atât de multe ori. Din exterior se vedea că aveam tot ce mi-aș fi putut dori. O casă frumoasă, o relație împlinită, un job bun, o educație bună. Și totuși, mă trezeam cu frica în corp în fiecare zi. Îmi era frică să trăiesc. Pentru că dacă îmi dădeam voie să trăiesc, sigur ceva rău se va întâmpla. Îmi era atât de frică să mă bucur, atât de frică să las fericirea să facă parte din viață mea, încât frica asta mi-a răpit ani buni din viață. Mi-a răpit bucuria de a trăi. Ai simțit și tu asta vreodată?

Viața mea se simțea ca și cum aș merge mereu pe cioburi de sticlă. Știi senzația pe care o simți când îți întră un ciob în talpă, nu? Ei bine, multiplică durerea asta de o mie de ori și mergi cu ea zi de zi, fără să ceri ajutor. Pentru că nu-i așa, ai învățat că trebuie să reziști, că trebuie să fii puternică?
Ai simțit și tu asta vreodată? Că mai e încă o zi în care trebuie să reziști?

Să reziști la ce?

La durere, la vină, la regrete, la jobul acela care nu te împlinește, la relația din care nu ai curaj să ieși, la părerile celor din jur, la aparențe, la relații lipsite de autenticitate, la minciună…Cât crezi că o mai poți duce așa?

Eu nu am mai putut. Corpul a fost primul care a început să urle, pentru că nici el nu mai putea să trăiască în frică. Și a urlat atât de tare încât nu am mai putut să îl ignor. Îmi era al naibii de frică și totuși, m-am dus. Cu frica în sân. Nu am mai lăsat frică să mă controleze, ci am început eu să o controlez pe ea. Am luat decizia vieții mele!

Și totuși, acela a fost și momentul în care am simțit că viața m-a lovit. Nu am avut niciodată curaj să recunosc cât de mult a durut și cât de abandonată m-am simțit când fostul partener îmi dăduse block pe telefon. Nu am avut niciodată curajul să recunosc cât de singură și părăsită m-am simțit. Am înțeles târziu că a fost vorba de alegeri, și că nu a fost vina nimănui. Mi-a fost atât de greu să mă iert. Pe mine, căci pe el îl iertasem demult.

Poate și tu ai avut momente când nu ai știut cum să te ierți și ai mers zile întregi pe cioburi, cărând în spate nu doar vina ta, cât și a celor din jur. În cazul meu, a lui.
Atunci, nu știam cum să mă ridic singură de jos. Eram dependentă de iubirea lui, eram dependentă de ajutor din exterior. Eram dependentă de dramă, de durere, de vină. Eram dependentă de frică. Corpul și sufletul meu habar nu aveau cum se simte fericirea.

Până într-o zi când am spus STOP. Până aici! Viața nu are cum să fie despre asta. Trebuie să încetez să car după mine viața altora. Am nevoie să îmi trăiesc viața mea, misiunea mea. Și să fiu un model pentru oricine vrea să își asculte sufletul.

Azi, am învățat să mă ridic singură, să îmi fiu alături necondiționat și să ajut femeile care simt că merg pe cioburi în fiecare zi, cu frica și cu vinovăția în sân, să facă din povestea lor o poveste de succes.

Vino să lucrezi alături de mine, să afli cum poți să îți schimbi viața și cum să folosești povestea vieții tale în favoarea ta.

Abia aștept să îți aud povestea. Scrie-mi la contact@andreeanegoita.ro sau dă-mi un mesaj direct.

Vreau să te ajut. Tu ce îți dorești pentru tine și pentru viața ta?