Programată să spui da?

De când am amintiri conștiente, știu că de fiecare dată când mi se cerea ajutorul, chiar dacă pentru mine era dificil să o fac, o făceam oricum.

Nu aveam curaj să spun nu. Gândeam eu atunci că voi dezamăgi. Nu mi-a plăcut niciodată să dezmăgesc. Și e o povară destul de greu de dus. Am înțeles apoi că, de fapt, ce nu îmi plăcea era să mă dezamăgesc pe mine. Și totuși, de câte ori nu facem exact asta? Cu fiecare da pe care îl spunem în exterior este un nu pe care îl spunem în interior. E o linie tare fină în a învăța să punem limite sănătoase. Vestea bună însă, este că putem să  facem asta. Putem ajunge la acel nivel în care să spunem nu fără să dezamăgim pe cineva. Nici măcar pe noi.

Ce e important este să îți asumi orice decizie pe care o iei și să o faci în cunoștință de cauză. Vorbeam ieri cu cineva despre asumarea responsabilității și că de cele mai multe ori nu facem asta. E mult mai simplu să pasăm lucrurile undeva în exteriorul nostru. A spune nu și a-ți asuma tot ceea ce vine cu asta, poate să fie destul de dificil de integrat. Mai ales pentru o persoană care a spus da tot timpul. Oamenii vor  să li se facă pe plac, să fie ajutați și atunci când tu decizi să spui nu, s-ar putea să observi tot felul de comportamente agresive în jurul tău. Însă dacă explici nevoia din spatele deciziei, sigur reacțiile se vor diminua sau chiar vor dispărea.

Eu am învățat să spun nu când mi-am dat seama că merit să nu mă mai chinui. Pentru că practic asta făceam. Mă încărcam cu tot felul de lucruri de făcut și pe mine mă lăsam ultima. Când am înțeles de fapt că a avea grijă de mine e vital pe termen lung, am început să spun pur și simplu că nu mai pot. Pentru că există o diferență între nu mai pot și nu mai vreau.

După ce am învățat să fac asta, am remarcat că începusem să am mai mult timp pentru mine, mai mult timp pentru ceea ce contează cu adevărat pentru mine. Și a început să îmi placă să mă pun pe primul loc, am început să observ că oboseala se diminua și pentru că eram centrată pe cine eram eu cu adevărat și pe nevoile mele, nu mai reacționam. Reușeam să mă opresc pentru câteva secunde și să îmi dau seama că acel lucru pe care cineva mi-l cerea eu chiar nu doream să îl fac.

Și făcând asta în mod constant, renunțând la ce nu mai puteam face și făcând o pauză între întrebare și răspuns, am deprins un comportant sănătos în care nu mai răspundeam da din inerție și în care, fiind în acord cu mine, reușeam să explic de ce nu și să pun bariere sănătoase.

Văd atât de mulți oameni în jurul meu care ajung la extenuare doar pentru că nu au curaj să spună nu, sau oameni care se învinovățesc când încep să spună nu sau chiar oameni care clachează pur și simplu pentru că nu mai au niciun fel de resurse pentru a pune acele limite sănătoase. Tu alegi dacă îți spui nu ție sau spui nu celor din jur. Și e atât de important să îți ții promisiunile față de tine.  E ca și cum ai încheia un contract cu tine, în care ești nevoită să respecți termenii și condițiile, căci altfel s-ar putea să existe consecințe.

Dacă îți dorești ceva cu adevărat vei găsi resurse, dacă nu, cu siguranță vei găsi scuze.