Felul meu de Coaching

Recunoștința este un sentiment plin dacă există suficientă integritate a sufletului pentru a o simți. Ea devine capabilă alături de onestitate și claritate. Nu cred că poți fi recunoscător pentru ceea ce ți se întâmplă, dacă lucrurile pe care le trăiești și în care crezi, fac parte dintr-un clișeu social impus.
Ei bine, această scriere nu este despre recunoștință, cât despre cum am ajuns să fiu recunoscătoare că am ales să devin coach și că simt, în sfârșit, că am o direcție sigură.Nu consider că poți ajunge să fii un coach bun, dacă nu reușești să te centrezi pe celălalt în deplinătatea lui. Mă simt încrezătoare când mă gândesc că voi reuși să am cele mai bune parteneriate cu cei care vor avea încredere în mine. Am auzit următoarele gânduri după una dintre sesiunile de Coaching pe care le-am avut de curând: vei schimba viețile oamenilor cu asta, iar asta e mare lucru. Nu plănuiesc să schimb vieți, însă plănuiesc să am încredere că dăruiesc din ceea ce simt eu că știu să fac cel mai bine.

Una dintre primele lecții pe care le-am luat cu toată inima, la începutul acestui drum, a fost să înțeleg cât este de important să renunț la tipare ale propriei gândiri, la trăiri personale, la judecăți de valoare, la păreri. Pentru că, deși ne este greu să recunoaștem, e nevoie de mult exercițiu pentru a fi pe deplini implicați în relațiile cu ceilalți prin prisma a ceea ce ne spun și fac, fără să fim părtinitori propriilor gânduri. Cred că în meseria asta este esențial să asculți, să nu proiectezi sau să analizezi informațiile pe care le primești. Îmi propun să fiu un coach diferit, ghidându-mă după următoarele principii: voi construi un parteneriat cu persoana implicată, voi înțelege că într-o relație de coaching nu dau sfaturi, nu îmi dezvălui ideile, părerile, sentimentele și nu voi fi dezamăgită dacă scopul nu este atins. Acest lucru stă în determinarea clientului. 

Pe de altă parte, cred că e important să înțelegem exact ce înseamnă a fi coach. Atunci când spun că sunt coach, primesc afirmațiile următoare: ce bine că ai ales partea asta de mentorat; dar dacă faci coaching înseamnă că o să manipulezi oamenii, o să îi determini să facă ce vrei tu; vei  ajuta toți oamenii care vin la tine?

Coaching-ul nu este despre mentorat. A fi mentor înseamnă a avea o relație informală cu persoana respectivă, pentru o perioadă nedeterminată. În schimb, a fi coach înseamnă a avea o relație structurată, pe o anumită perioadă de timp. Plus că mentorul se află într-o poziție superioară față de mentee, pe când coach-ul și coachee-ul au  poziții egale. A fi coach nu înseamnă a manipula oamenii. Din contră. Un coach bun se concentrează strict pe nevoile clientului, fără a ține cont vreo clipă de implicările personale. A fi coach nu înseamnă a ajuta, ci înseamnă a antrena, optimizând deja ceva existent. Dacă oamenii se vor gândi că au luat anumite decizii pentru că tu ai influențat acest lucru, înseamnă că scopul nu a fost atins. Pe de altă parte, sunt momente când oamenii vor renunța la ideile inițiale, vor alege o altă cale. Dar asta nu se întâmplă pentru că tu i-ai determinat să meargă în direcția respectivă, ci pentru că ei nu erau convinși că respectiva cale, stabilită inițial, era ceea ce ei își doreau.

Oamenii, au nevoie, de cele mai multe ori, de clarificări. Ale propriilor nevoi și decizii. Cred că este important să înțelegem că un coach bun va ține întotdeauna cont de nevoile clientului, nu își va aduce propriile gânduri și păreri și nu va încerca niciodată să influențeze deciziile acestuia. Un coach bun te va face mereu să simți că e despre tine. El va fi un ghid al propriilor tale idei, gânduri și decizii. Te va duce doar în direcția în care vrei tu să mergi. Important este să te lași purtat și să ai incredere. 
Acest domeniu are atât de mult spațiu pentru a crește. Am ales momentul perfect pentru a face asta, sunt profund recunoscătoare și abia aștept să mă bucur pe deplin de tot ce mi se oferă. Cu încredere și având la purtător vorba celui care mi-a îndrumat pașii în direcția asta: nu aștepta vreodată confirmări de la nimeni.


Sursa photo: https://unsplash.com/

Te-ar putea interesa