Perfecțiunea a fost pentru mine acea stare care mi-a ținut dorințele într-o cușcă.

Învățăm că trebuie să facem totul bine încă de când suntem mici. Și nu pentru că asta ar fi ceva ce ne-am dori, ci pentru că primim bagajul perfecțiunii adulților din jurul nostru. De multe ori, părinții își doresc ca ai lor prunci să trăiască o viață diferită față de ce au trăit ei. Și toate astea, bineînțeles, dintr-o dragoste neconditionată. Însă de multe ori, părinții proiectează viața pe care ei ar fi vrut să o trăiască asupra copiilor. De aici și dorința de a le oferi tot ce e mai bun, de a face studii Universitare, de a avea un job bun și tot așa. Asta de multe ori, ne duce într-o zonă de viață perfectă. Nu ne lasă flexibilitatea de a face greșeli, de a renunța, de a face propriile alegeri. Și conștientizăm asta, când devenim adulți.

Toți avem nevoie să greșim și să integrăm ideea că e în regulă să greșești.

Eu știu clar că nu mi-am dat voie să greșesc. Dacă o făceam, era greu de dus pentru mine. Nu am să uit niciodată primul 4 pe care l-am luat la ora de limba română pentru că uitasem prepozițiile specifice Acuzativului. Asta în condițiile în care eram acel tip de elev care nu mergea la ore cu lecțiile nepregătite. Acel 4 a fost un fel de tragedie. Acum râd când îmi amintesc.

Pentru că cei din jurul meu așteptau mereu perfecțiune din partea mea, asta am învățat și eu să aștept de la mine. Constant. Și ce sentimente veneau la pachet cu asta, în cazul în care nu reușeam să ating standardele perfecțiunii? Frustrarea, dezamăgirea, neîncrederea, toate în raport cu mine. Asta s-a răsfrâns atât în viață profesională, cât și în cea personală. Nu am să uit niciodată un episod în care m-am supărat pe partenerul meu de la vremea respectivă, pentru că nu tăiase roșiile în salată de mărimea pe care eu mi-o doream, care era perfectă pentru mine. (S, dacă citești asta, încă o dată, sorry for that episode). Practic, eram într-un cerc nu atât de benefic. Eu învățasem să aștept perfecțiune de la mine, așteptam asta și de la cei din jur. Ceream mult prea mult de la ei. Pe repede înainte, acum, sunt în punctul în care nu mai dau atât de multă putere perfecțiunii pe cât îi dădeam înainte. Asta nu înseamnă că nu îi mai dau deloc. Sunt realistă. Am trăit așa mai bine de 27 de ani, nu mă aștept să se schimbe totul în doar câțiva ani.

Dacă ar fi să sumarizez ce impact a avut asta asupra mea, aș spune așa:

Perfecțiunea m-a ținut într-o stare de dorință, fără acțiune. Pentru că îmi era dificil să trec la treabă. Mă gândeam mereu că nu e totul perfect încă. Mă gândeam că sigur mai pot învăța ceva, sigur mai pot face vreun curs sau mai pot obține vreo certificare și tot așa. Sunt de acord că evoluția este o constantă în viața noastră, însă de la ce nivel facem asta?

Perfecțiunea m-a făcut să îmi pierd încrederea în mine. Pentru că dacă erau momente (și erau destule) când greșeam și nu făceam lucrurile așa cum se așteptau cei din jur sau cum mă așteptam eu, simțeam că nu sunt bună de nimic. Și când gândeam așa despre mine, de ce aș fi avut măcar gândul că pot să am succes și să nu eșuez?

Perfecțiunea mi-a furat șansa de a experimenta multe lucruri. Atunci când ești perfecționist, faci cam aceleași lucruri mereu și mereu. Știi că alea sunt căi bătătorite, știi la ce să te aștepți căci ai mai trecut pe acolo, ceea ce înseamnă că șansele să eșuezi și să fii imperfect sunt destul de mici. Paradoxal, căci eu nu gândeam așa înainte, cu cât experimentezi mai mult, cu atât ai mai multe șanse de succes. Dacă experimentezi 10 lucruri și 9 eșuează, ai reușit cel puțin unul, în comparație cu ideea de a încerca doar unul, de teamă că vei greși.

Perfecțiunea a impactat relațiilor cu cei din jur. Fiecare poate alege cât de imperfect vrea să fie și eu nu aveam niciun drept să impun celor din jur perfecțiunea mea. Am cerut mereu mult de la cei din jurul meu, pentru că ceream, în primul rând foarte mult de la mine. Am învățat în timp să accept că nu voi fi niciodată perfectă și știu că nici cei din jurul meu nu vor fi.

Așadar, ce poți face pentru tine dacă te regăsești în asta?

Acceptă că perfecțiunea alături de teama de eșec există în viața ta. De fiecare dată când negăm ceva ce face parte din noi, e ca și cum ne-am nega pe noi ca individ. De fiecare dată când faci asta, îți transmiți, la nivel subconștient, că nu ești de ajuns, că nu îți place de tine, că nu te accepți așa cum ești. Practic, alimentezi constant acea stare de perfecțiune. Unde uzi, acolo crește.

Împarte plăcinta în mai multe felii. De multe ori, nu trecem la acțiune pentru că pare copleșitor din exterior. Mai ales dacă porți cu tine cojocul perfecțiunii. E în regulă să nu le știi pe toate de la început și e în regulă să alegi tu cu ce felie vrei să începi. Setează-ți deadline-uri pentru pașii mici la început. Fii flexibilă, pentru că lucrurile se vor schimba pe parcurs. Și adu-ți aminte să îți sărbătorești fiecare pas (chiar și cele imperfecte), pentru că sărbătorirea unui succes atrage cu sine un altul.

Încurajează-te și fii cel mai înfocat fan al tău. Pune-ți remindere pe telefon care să îți reamintească cât ești de grozavă, alătură-te unei comunități care trece prin aceleași provocări prin care treci tu, înconjoară-te de oameni care cred în tine și în împerfecțiunea ta. Ia alături de tine un Coach sau un Mentor care să te ajute să ai o perspectivă obiectivă, care să te motiveze și să te ajute să îți atingi obiectivul de a trece la acțiune, de a-ți da voie să fii imperfectă. Reamintește-ți că perfecțiunea nu este ceva cu care te-ai născut. Reamintește-ți care e sinele tău adevărat, lăsând în urmă tot ce ți s-a spus că trebuie să fii.

Disclaimer. Nu te aștepta ca stare de perfecțiune să treacă de la sine. Acțiunea este cea care transformă perfecțiunea în lecții valoroase atât pentru viața ta personală, cât și cea profesională. Așa că, go for it! Dacă eșuezi și îți dai voie să fii imperfectă nu înseamnă că ai greșit, înseamnă doar că nu ai reușit ÎNCĂ.

Îți mai las aici, pentru imperfecțiune articolului, 5 întrebări care să te ajute să depășești această stare, la care poți răspunde în liniște, tu cu tine.

Când te gândești că îți e teamă de eșec, care e lucrul de care îți e teamă, de fapt?

Când spui da stării de perfecțiune, la ce spui nu?

La ce renunți când crezi în perfecțiune și în teama de a eșua?

Care crezi că a fost momentul când ai început să crezi în perfecțiune?

Ce e cel mai important pentru tine? Să îți schimbi viața sau să dai ascultare perfecțiunii?

Dacă ți-a plăcut acest articol și îl consideri util, îl poți împărtăși celor din jur. Și dacă ai nevoie să lucrezi cu un Coach, care să te ajute să treci la acțiune pentru a-ți îndeplini obiectivele, îmi poți scrie la contact@andreeanegoita.ro. Agenda pentru sesiunile 1:1 mai e deschisă până la sfârșitul lunii.