Câte femei din jurul vostru au început să speak up their mind? Eu cred că sunt înconjurată de 70% femei care asta fac. Dacă nu, chiar mai mult. E ca un efect de domino care definește fenomenul de trecere al femeii de la cine i s-a spus că trebuie să fie, la cine vrea să fie cu adevărat. Nu am înțeles exact încă, care e fenomenul din spate, însă cred că asistăm la o mișcare în masă. De la femei care își recunosc vulnerabilitățile, la femei care inspiră prin felul lor de a fi, la femei care își arată trupul imperfect într-un soi de mișcare de body positivity, la femei care se arată fără make-up și fără filtre. Toate avem nevoie de asta. Și mai cred că avem nevoie și de o mișcare a bărbaților care să fie la fel de conectați cu ei.

Cred că mișcarea asta are la bază curajul de a transmite mesajul acela care vine din interiorul tău, nu acela care e făcut să satisfacă o nevoie a cuiva din exterior. Vorbim aici mai mult despre partea personală și mai puțin despre business. Căci acolo cam ai nevoie să satisfaci nevoile clientului.

Întorcându-mă la ideea asta de a spune exact ceea ce gândești, pare că am trăit ceva vreme într-o bulă. Eu una stiu sigur că am fost o casetă stricată mult timp. Dar cu voce doar în mintea mea și nu și în exterior. Și ce mai stiu e că treaba asta mi-a adus lucruri, dar mi-a și luat. Mi-a luat lipsa de vocabular prietenos față de mine. Da, mai am momente când mă uit în oglindă și mi se pare că tot nu mi-s suficientă, dar sunt pe aproape. Mi-a luat lipsa de a recunoaștere, față de mine în primul rând, că mă cuibărisem în drama vieții mele. Și ce înseamnă asta? Făceam o dramă din durerea mea pentru a stârni milă față de cei din jur, pentru a primi iubire. Neintenționat și fără cunoștință de cauză. Pentru că nu aveam curaj să spun cee ace simt cue adevărat, ci doar trăiam aceeași stare la infinit. Ulterior mi-am dat seama că era un mecanims dobândit din nevoia de a mi se confirma că sunt suficientă și că merit să fiu iubită. Și totuși, nu  zic că momentele grele din viață mea nu au durut. Că a fost groaznic. A fost oribil când a murit taică-meu când eu aveam 26 de ani, a fost oribil când am ieșit dintr-o relație de aproape 7 ani, a fost oribil când a trebuit să mă mut de 2 ori într-un singur an, în condițiile în care plecam dintr-un loc pe care îl numeam acasă, a fost oribil când atacurile de panică îmi sufocau viața. Și ce a fost cel mai dificil a fost că nu am vorbit despre asta. Adică nu am vorbit atât de mult despre asta pe cât aș fi avut nevoie. Dar nu asta e ideea. Ideea e că am început apoi să mă uit la tot ce mi-au dat experiențele astea. Mai am de integrat, nu o să vă mint, nu e ușor, dar se poate. Unde vreau să ajung cu asta? La momentul prezent, în care știu că am resursele necesare pentru a-i inspira pe cei din jur să aleagă drumul cel mai scurt către o viață pe care să o iubească. Pentru că experiența, dacă știi cum să te raportezi la ea, îți poate deveni cel mai bun prieten

Și aici vine misiunea mea. Am de gând să susțin femeile care își spun adevărata poveste. Atât față de ele, cât și față de cei din jur. Pentru că avem nevoie să trăim într-o societate în care femeile se includ, nu se exclud. Și nu contează cât de neimportantă ți se pare povestea ta. Că am auzit-o și pe asta. Nu e nici pe departe așa. Pentru că pentru spiritul tău poate să doară ceva ce pentru celălalt e minor. E despre a avea disponibilitatea de a-ți spune povestea așa cum e, ca ea să înspire. Și mai e un lucru. Dacă nu apari la TV sau nu ai nu știu câți urmăritori în social media, nu înseamnă că vocea ta nu contează. Hai să începem o mișcare, cum bine am catalogat-o în cercul mei de Mentori.  Dacă vrei să faci parte din ea, scrie-mi sau alătură-te comunității de Facebook, al cărui link îl găsești aici: https://www.facebook.com/groups/voceataconteaza/. Am atât de multe moduri de a te sprijini. E important doar să îți dorești.

Sursa Photo: Unsplash.com – Joel Muniz

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *