Te-ai gândit vreodată cum ar fi viața ta daca ți-ai da măcar trei  secunde înainte să reacționezi într-o situație dificilă? Te-ai gândit cât de diferit te-ai raporta la ceea ce se întâmplă în jurul tău? Și că cea mai mare realizare care poate veni dintr-un asemenea comportament este că rămâi mereu în picioare, chiar dacă toate piesele de domino din jurul tău se prăbușesc?

Ieri am fost martoră la un eveniment care mi-a arătat, încă o dată, de câtă nevoie are lumea în care trăim de liniște, liniște pe care nu i-o dăm. Și nu i-o dăm pentru că nu știm cum să facem asta. Tot ce se întâmplă în jurul nostru ne arată că trebuie să facem și să demonstrăm în permanență că suntem suficient de buni sau chiar mai buni decât tot ceea ce vedem în jurul nostru. Societatea ne arată că e perfect normal să trăiești într-un tremur continuu, într-un proces continuu de a dovedi, de a fi remarcat, observat. Și pentru că repetăm în mod constant, acest comportament de a demonstra lumii că și noi putem fi cineva, râmânem într-o perpetuă stare de reacție, fără a lăsa loc bucuriei și prezenței în propriul corp și în propria viață.

Revenind la evenimentul de ieri. Eram într-un supermarket și așteptam să plătesc la casele de self-pay. În fața mea, toate cele patru case erau ocupate și blocate, deopotrivă. La casele celelalte, coadă de asemenea. La un moment dat, o doamnă începe să țipe și să își manifeste nemulțumirea că e aglomerat, că nu sunt suficiente case deschise. După ea, un domn care fuge după șefa de magazin prin magazin și țipă la ea, reproșându-i și întrebând de ce nu mai deschid o casă.  I-a spus urlând, pur și simplu, că nu sunt în stare să gestioneze situația, că ei sunt niște proști care așteaptă. În jurul meu, haos, pentru că au început să țipe și alți clienți la celelalte case. Aveam de ales. Aveam de ales să fac și eu la fel, sau să mă centrez pe mine și pe o stare interioară de calmitate. Am început să respir încet, ca și cum aș fi într-o meditație și am ales să îmi păstrez calmul. În jurul meu oameni care țipau, care se plimbau continuu, într-o stare de agitație infernală. Încă o dată, am ales să respir și să las spațiu celor din jur să se manifeste, însă fără să mă las afectată de reacția lor. Au mai trecut aproximativ zece minute și totul a revenit la normal. Am plătit și am plecat.

Am realizat cât de învățați suntem să reacționăm, cât de prinși suntem în propriile frustrări fără să ne gândim că doamnele de la casă pleacă în fiecare dimineață de la familiile lor, ca să fie acolo pentru clienți. Fără să ne gândim că acele case de marcat care erau blocate sunt sisteme care mai eșuează, fără să ne gândim că doar noi putem alege în fiecare clipă, secundă cu secundă dacă ne trăim viață în țipete, traumă, tremur, durere sau în liniște, bucurie, empatie și focusul pe sine și pe propriile reacții.

Calmitatea vine din centrarea în sine și în liniștea din interior, pe care mulți dintre noi am pierdut-o. Te-ai gândit vreodată câte conflicte am evita dacă am lăsa spațiu de simțire înainte de a reacționa, sau te-ai gândit câți copii nu ar mai suferi pentru că părinții îi bat, sau câte femei nu ar mai fi bătute, pentru că momentul de liniște înainte de reacție, ar permite agresorului să se centreze pe sine, să vadă ce butoane îi sunt apăsate și să își dea spațiu înainte de a reacționa? Te-ai gândit vreodată că timpul ar fi perceput altfel, doar pentru că îi dai și lui timp? Cred că am trăi într-o societate mai puțin traumatizată, în care oamenii ar fi mai prezenți și mai centrați pe ceea ce contează cu adevărat. În care am judeca mai puțin și am trăi mai mult.

Acesta e unul dintre lucrurile cele mai valoroase pe care l-am învățat prin prisma meseriei de Coach: să mă centrez pe mine, să încetez să reacționez doar pentru că niște butoane nevindecate îmi erau apăsate, să îmi dau seama că nu pot să controlez reacțiile celor din jurul meu, dar că pot alege oricând să nu reacționez la ele. Că atunci când încetezi să trăiești într-o stare permanentă de rezistență, abia atunci vei reuși să te conectezi la cine ești tu cu adevărat și nu la cine ți s-a spus că ești. Atunci vei ajunge să creezi din iubire și nu din teama de a nu fi acceptat sau văzut.

Lumea are nevoie de oameni centrați pe sine, pe propriul adevăr, care să trăiască cu prezență în corp și în viață. Dacă ai avut sau ai momente în care încă îți este greu să faci asta, sunt aici exact pentru tine. Să te ghidez să trăiești o viață în care să creezi din liniștea din interiorul tău. Și tu meriți să fii cine vrei să fii, însă fără să mai fie nevoie să te alergi ca să poți demonstra celor din jur că și tu poți. Tu ce alegi? Să îți duci visul în Rai sau să ți-l trăiești acum? Tu ce viață alegi să trăiești? Pe a ta, sau pe a celor din jur?

De când începi? Hai să dăm vieții tale o liniște care să îți arate drumul către tine.

Andreea,

Cu blândețe, pentru o viață trăită în tihnă.