Când am înțeles că nu trebuie să fii un uriaș într-o lume de pitici și că nu e nevoie să aduci luna de pe cer ca să faci o schimbare în viața cuiva, am înțeles că e mai bine să inspiri și să acționezi, decât să te întrebi cum ar fi.
Am trăit mereu cu ideea că pentru a reuși să aduc un bine în viață oamenilor pe care îi întâlnesc, trebuie să fac ceva măreț. Am conștientizat că nu e așa. Oamenii vor schimba lucruri în măsura în care își vor dori cu adevărat, oamenii se vor transforma în măsura în care cred ei că merită efortul și tot ei vor auzi doar ceea ce sunt pregătiți să audă. Însă ce e important, din punctul meu de vedere, e să te asiguri că le oferi acces la tot ce au nevoie, ca mai apoi ei să aleagă drumul pe care vor să meargă.
Am conștientizat lucrul acesta zilele trecute, când mama mi-a povestit despre recunoștința pe care copilul unei prietene de-ale ei o are, vis-à-vis de mine și de sora mea. Mi-a adus aminte că respectivul copil a reușit să treacă examenul de bacalaureat pentru că mama i-a dăruit caietele pe care noi le-am folosit pentru examenul maturității. Acel copil e acum un om realizat, am putea spune.
M-am oprit pentru o clipă și m-am gândit: ce diferită ar fi putut să fie viața lui, și nu într-un sens pozitiv, dacă nu ar fi avut acces la multitudinea de informații pe care mama, într-un moment de inspirație, a dăruit-o. A nu se înțelege că examenul de bacalaureat e definitoriu pentru a reuși în viață. Nici pe departe. Reușita poate fi măsurată în atât de multe feluri. Ce vreau să spun e că un gest atât de mic a avut un impact mare.
Așa că data viitoare, când aveți impulsul de a face un bine, dar vă opriți pentru că vă gândiți că poate nu e suficient sau nu e important, faceți-l oricum. Cine măsoară la urma urmei grandoarea faptelor bune? Să fie din inimă. De acolo vine impactul și binele.
Sursa photo: https://unsplash.com/