Iubirile ne învață fericirea și liniștea, însă despărțirile sunt cele care îți oferă adevărate lecții de viață. Asta a făcut tata. A reușit să îmi ofere cele mai frumoase lecții de trăire într-un timp atât de scurt…
M-a învățat că familia este cel mai frumos dar pe care îl primim. Că puterea stă în iubire. Că suferința poate modela în bine caracterul omului. Că durerea nu se arată, se strânge în dinți pentru a-i nu-i face pe cei dragi să sufere. Că umanitatea nu ține de câți bani ai în buzunar, ci de cum știi să îi împarți celor ce au nevoie. Că rostul omului pe pământ este să trăiască în comunitate. Că e în regulă să fii blând, calm și bun până și cu cei care nu sunt așa.

Că sacrificiul pentru copii tăi poate fi suprem. Că dacă un părinte nu îți spune cât de mândru este de tine, ca și copil, nu înseamnă că inima nu i se umple de bucurie de fiecare dată când îi spui “sărut mâna mamă și tată”. Că grija pentru cei ce ți-au dat viață poate îmbrăca niște forme negândite. Că părinții au nevoie să știe cât de mândri suntem de ei pentru modul frumos în care ne-au crescut cu atât de puține resurse. Că nu e niciodată prea târziu să spui “te iubesc”, “îți mulțumesc”, “iartă-mă”.  Că un simplu telefon de binețe e aer curat pentru părinți, bunici și persoanele dragi.
Că viața e un drum cu sens unic. Toți mergem în aceeași direcție. Ce face diferența, sunt opririle din drum. Și așa des uităm asta. Că nu ai nevoie de multe să fii fericit. E de ajuns să poți să respiri în voie. 
Mi-a arătat că dorul este cel mai dureros sentiment. Chiar se plânge de dor…vă zic sincer. Însă e important să mergi înainte oricât de mare ar fi durerea pe care o simți. Că nu e niciodată târziu să le spunem părinților cât de recunoscători suntem pentru tot ce au făcut pentru noi. Că timpul nu îl poți întoarce.

Că muncim prea mult și nu mai apucăm să ne bucurăm. Că în ceruri plecăm doar cu hainele de pe noi. Că suntem o milisecundă în viața noastră însă nu trăim nici măcar un sfert din ea. Că suntem prea rapizi pentru a ne bucura în adevăratul sens al cuvântului de momente. Că trăim pe lângă viață. Că deschidem ochii dimineața, dar avem ochii închiși pe timpul zilei. Nu vedem ce e important pentru noi.
Că sufletul și trăirile ne țin în viață. Și daca ele nu sunt curate, în zadar este totul pentru liniștea noastră. Că suntem o bucată de carne cu suflare, ce se face una cu pământul. Și că atunci e mult prea târziu să trăim așa cum ne-am fi dorit. Că regretul e dureros și nu își are rostul. Momentele trebuie trăite atunci când le ai, nu când ți le-ai dori. Că nu există cuvinte pe lumea asta care să exprime iubirea și recunoștința pe care le simt pentru ai mei părinți. 
Tata mi-a lăsat puterea lui, umanitatea, bunătatea, respectul pentru oameni, dragostea, zâmbetul, un teanc de poze și amintiri. Și un dor până la cer de mare. Și pe lângă asta, prezența lui în sufletul meu pentru totdeauna. De acum, nu ne mai despărțim vreodată.
Tata a fost o lecție atât de importantă pentru mine. Și oriunde ai fi, îți mulțumesc! Te iubesc, tată! Acum știu că acolo sus ne iubeșe cineva.

Dormi în pace suflet blând, că venim și noi, pe rând!

Sursa photo: https://unsplash.com/

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *