Un pas esențial de care cred că e important să ții cont atunci când vrei să privești mai mult către viitor, e să te împaci cu experiențele prin care ai trecut, cu deciziile pe care le-ai luat la un moment și cu lucrurile pe care nu le poți schimba. După care, să devii conștient că modul cum trăiești și cum te raportezi la evenimentele din viața ta, sunt o alegere pe care tu o faci zi de zi.

Coincidență sau nu, majoritatea cărților pe care le citesc, mă ajută să îmbunătățesc o parte din mine și astfel, să fiu și mai în contact cu ceea ce am nevoie cu adevărat. O carte de acest fel, pe care eu o consider utilă este Împacă-te cu trecutul, scrisă de Chantal Rialland. Mi-au picat în mână, anterior de asta, diverse alte cărți despre psihogenealogie, însă niciuna nu a rezonat cu mine cum a rezonat aceasta. Cartea mi-a atras atenția încă de la fraza de pe prima pagină: Acestă carte îi este dedicată copilului interior care sălășluiește în fiecare ființă omenească. De-a lungul dezvoltării mele personale, am înțeles, mai presus de toate, că am o nevoie acută de a-mi iubi și de a-mi accepta copilul interior, copil ce nu a primit la timp dragostea necondiționată de care avea nevoie. Și că dacă nu reușesc să fac asta, voi căuta mereu acest tip de iubire în oamenii din jurul meu, cu riscul de a dezvolta relații dependente nesănătoase. Ce bună carte pentru nevoia mea. Ea este scrisă lin și este ușor de integrat. Are și părți teoretice, însă nu sunt greu de urmărit. Las aici, ideile în care eu m-am regăsit. Sper să vă fie și vouă de folos, pe atât de mult pe cât mi-au fost mie. 

Familia ne influențează, cu siguranță, personalitatea. O poate face prin trei moduri: proiecție, identificare și repetare. Ea proiectează asupra noastră diverse aspirații (tatăl a fost medic, familia va dori același lucru pentru noi), noi ajungem să ne identificăm cu aceste aspirații, iar când devenim adulți repetăm acest mod de funcționare, uneori fără să ne dorim. Acesta poate reprezenta, așadar,  cel mai scurt drum către lipsa de identitate. Bineînțeles că, aceste proiecții nu se rezumă doar la meserii, cât de multe ori la fel de a fi.
Încrederea primită de la părinți va deveni încrederea adultului din noi, de apoi. De cele mai multe ori, nu suntem educați să avem încredere în noi, lucru ce va fi influențat de faptul că familia își va face mereu griji pentru noi, aspect ce va alimenta cu ușurință temerile pe care le-am putea avea. Dacă mama sau tatăl vor fi îngrijorați asupra copilului, sau chiar nemultumiți, adolescentul va simți exact același lucru, în concluzie, opusul încrederii în sine. Auzim de multe ori: ai grijă, vezi că e periculos, nu vorbi cu străinii, pune-ți căciula că vei răci, în loc să auzim: distrează-te, bucură-te, haide, ia-o de la capăt – vei reuși. Știu, că din păcate, experiențele părinților nu i-au putut determina să fie altfel. Și este în regulă. Au făcut ce au putut, cu ce au avut. Însă a fost atât de important pentru mine să înțeleg aceste moduri de funcționare, pentru a le putea transforma în tot ce e mai bun pentru mine.
Etichetele care ni se pun, pot fi greu de dus. Etichete primim încă de la naștere, când auzim: are ochii bunicilor, nasul tatălui etc. Aceste etichete devin, ulterior mult mai complexe, se extind către aptitudini, comportamente, personalitate. Ele pot fi atât pozitive, cât și negative: ești curajos, ești puternic, tu nu te lași niciodată bătut, ce caracter urât ai – semeni cu unchiul tău; nu reușești deloc să te adaptezi etc. Părinții ne evaluează în funcție de propria lor istorie, dar vă dați seama cât de greu de dus pot fi aceste etichete, dacă nu știi care îți este propria personalitate, dacă nu știi ce te definește?  Și cum să afli dacă ești inundat de cum te văd ceilalți? 
Pentru că am fost crescuți cu principii rigide, avem un călău interior, care ne arată mereu cu degetul, care pune mereu presiune pe noi, care ne spune ce trebuie să facem, conform unor standarde. Așa ne pierdem pe noi, în furia călăului. Nu putem schimba trecutul, dar putem scăpa de consecințele lăsate de trecut în noi. Lăsându-ne pradă călăului interior, ajungem să ne luptăm în permanență pentru a demonstra lucruri, pentru a ne demonstra atât nouă, cât și celor din jur că merităm și noi să fim iubiți. Așa-i că e obositor și deloc folositor? Poate ar fi mai util să luptăm pentru ceva anume, nu împotriva a ceva și să devenim ulterior detașați și încrezători că am făcut tot ceea ce am putut. 
Reprezentăm fiecare, un magnet psihologic. Legea atracției în psihogenealogie corespunde mecanismelor de repetare. Astfel că vom repeta, involuntar, relațiile și situațiile pe care le-am trăit în copilărie. Asemenea lucru se întâmplă și în relația de cuplu: adeseori, îi cerem în mod inconștient, partenerului nostru de viață să repare lipsurile sau suferințele cu care ne-am confruntat în perioada copilăriei sau a adolescenței. Este o misiune imposibilă. Alegerile greșite, neînțelegerile, certurile, sunt adeseori reflexia propriilor noastre conflicte interioare. De aceea, este atât de important să înțelegem modul de funcționare, să vedem ce ne aparține și ce cărăm cu noi, fără să ne dăm seama.
Idei sunt multe, însă cu acestea am rezonat. În loc de încheiere, voi lăsa un pasaj din carte, la care eu revin atunci când mă abat de la drum și uit ce contează cu adevărat.
Avem nevoie de momente de calm pentru a putea fi receptivi. Când ne regretăm trecutul nu înaintăm niciun milimetru. Dimpotrivă, consumăm mult prea multă energie. Ține de noi să trăim momentul prezent și să ne oferim bucurie aici. Suntem copiii părinților noștri, roade ale arborelui nostru genealogic, dar și copii ai Universului. Cea mai plăcuta stare de vigilență, absolut gratuită, constă în a profita de cele cinci simțuri ale noastre, de a privi ceea ce vedem, de a asculta ceea ce auzim, de a savura ceea ce mâncăm și bem, de a adulmeca mirosurile din jurul nostru, de a fi sensibili la ceea ce atingem. Toate aceste lucruri ne vor destinde, ne vor insufla energie, ne vor permite să ne regăsim rădăcinile profunde și ne vor ajuta să trăim din plin cel mai frumos cadou oferit de viața noastră și de arborele nostru genealogic: momentul prezent. 

Sursa photo: https://unsplash.com/